Veşti bune încă de la începutul sezonului. Marco Popescu, convocat la echipa naţională U15

Noul sezon începe cu veşti cât se poate de bune pentru Centrul de Copii şi Juniori de la FC Braşov. Un tânăr fotbalist al centrului a fost convocat la o acţiune a Federaţiei Române de Fotbal.

Marco Popescu a fost convocat de FRF în perioada 4 – 10 septembie într-un stagiu de pregătie la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea alături de componenţii lotului echipei naţionale de Under 15, jucători născuţi în 2008.

Chiar dacă are doar 15 ani, calităţile demonstrate pe teren i-a determinat pe antrenori să îl folosească la echipa de Under 19 de la FC Braşov, cu toate că valoarea competiţiei este una foarte ridicată. Tânărul stegar şi-a demonstrat valoarea încă din anii trecuţi, Marco a mai fost convocat şi sezonul trecut la stagii de pregătire cu echipele naţionale de juniori.

Marco Popescu evoluează pe postul de atacant lateral stânga, a fost crescut la echipele de juniori de Ionuţ Mitroi, şeful Centrului de Copii şi Juniori de la FC Braşov, iar în stagiunea 2022 – 2023 va participa cu echipa de U19 de la FC Braşov, antrenată de Marian Cristescu, în seria a 6-a a Campionatului Naţional.



IMG_8230.jpeg

Email 

Urmărește-ne:

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube