top of page

Peste 3.000 de oameni în tribune la FC Braşov – Dinamo. Stegarii au cedat în faţa "câinilor"

Peste 3.000 de oameni au asistat, ieri, la ultima partidă pe care FC Braşov a disputat-o în acest an. Într-o atmosferă de mare meci, cum la Braşov nu a mai fost de mulţi ani, oamenii s-au bucurat de un spectacol frumos, chiar dacă meciul nu a fost unul foarte spectaculos.

Pe un teren destul de greu, stegarii şi dinamoviştii s-au luptat mai mult în dueluri fizice la mijlocul terenului. Învingători au fost “câinii”, care s-au impus în final cu scorul de 2-0, chiar dacă pe final FC Braşov a fost foarte aproape să marcheze un gol.

Prima repriză a fost una destul de săracă în ocazii, în minutul 15 Valentin Buhăescu a executat cu siguranţă un penalty, în stânga portarului şi a modificat tabela la 0-1. În prelungirile reprizei, Rareş Lazăr a lovit mingea cu capul după o centrare din partea dreaptă, însă balonul s-a dus peste poartă.

În minutul 66, fostul stegar Iulian Roşu a făcut 0-2 cu un şut din prima din marginea careului mare. Pe final FC Braşov a fost mai periculoasă. În minutul 90 Tudor Oltean a executat foarte bine o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri la rădăcina barei, portarul Denis Oncescu a respins în faţă, iar Rareş Lazăr a reluat din nou, însă portarul a fost din nou la post. În prelungiri Andrei Lascu a şutat puternic din 25 de metri în braţele portarului.

”Aveam speranțe de la jocul de azi, veneam după o perioadă foarte bună în campionat. Știam că Dinamo are o echipă bună, echipă care în ultimele 7-8 jocuri a pierdut o singură dată, o echipă foarte organizată. Două momente au decis jocul, două greșeli individuale ale noaste, un meci echilibrat. Noi am presat mai mult, dar fără ocazii importante. Echipa care a greșit mai puțin a câștigat azi. Dinamo s-a apărat bine, cu cinci jucători foarte puternici, iar noi nu am găsit variante și nu am reușit să le punem probleme. Am dus mingea în fața careului, dar acolo ne-a lipsit ceva. Într-un joc echilibrat dacă nu fructifici la maxim, sau dacă nu profiţi de orice situaţie asta se întâmplă.”,

FC Braşov a jucat în formula: Sebastian Micu – Andrei Marc, Ivan Fustar (cpt.), Rareş Lazăr – Andrei Lascu, Dan Spătaru (Eduard Lambrinoc min. 67), Diogo Izata (Kirill Kirilenko min. 67), Zoran Mitrov (Tudor Oltean min. 20), Daniel Dumbravă (Alexanddru Saim Tudor min. 67) – Adi Chică-Roșă (Vasile Constantin min. 53), Milcho Angelov.

La finalul anului 2022, FC Braşov se află pe locul 10 în clasamentul Ligii a 2-a, cu 23 de puncte acumulate şi un golaveraj de 18-15. A obţinut 6 victorii şi 5 egaluri şi a fost învinsă de 5 ori. Totodată se află la doar 3 puncte de locul 6, poziţie care duce în play-off.

În primăvară FC Braşov mai are de disputat 3 meciuri din campionatul regular: în deplasare la Gloria Buzău, acasă cu Unirea Constanţa şi în deplasare cu Unirea Slobozia.


IMG_8230.jpeg

Email 

Urmărește-ne:

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
bottom of page