FC Braşov a pornit la drum în noul sezon. În această după-amiază, de la ora 17.30, stegarii au avut primul antrenament din noul sezon competițional. Reunirea lotului a avut loc la Stadionul Metrom, iar primul antrenament a fost făcut sub coordonarea directorului tehnic Adrian Szabo, care a fost ajutat de Rareş Forika, Cătălin Voicu şi “Toto” Şanta. Au fost făcute doar câteva alergări uşoare şi câteva exerciţii de stretching.
La reunirea lotului au fost prezenţi 20 de jucători: • Portari: Daniel Mutu şi Andrei Chiriac • Fundaşi: Iulian Drăgoi, Cezar Ciucă, Robert Gherghe, Alexandru Dascălu, Daniel Dumbravă, Adrian Voicu şi George Sterian • Mijlocaşi: Radu Leonte, Răzvan Iorga, Alexandru Toderaşcu, Eduard Lambrinoc, Alex Mitroi, Horia Popa, Vlad Mihalcea, Vlad Boția, Andrei Lascu şi Dragoș Cheleș • Atacant: Bogdan Roșu
La reunire s-au prezentat şi David Gârniţă, George Linguraru, Ștefan Nicolau şi Marius Manole, care însă nu s-au antrenat. Gârniţă încă se recuperează după operaţia de la genunchi din finalul sezonului trecut, iar Linguraru, Nicolau şi Manole încă nu au primit acordul de la SR Braşov pentru a face antrenamente cu FC Braşov, asta pentru că sezonul trecut cei trei jucători au fost împrumutaţi la SR Braşov.
