top of page

FC Braşov, neînvinsă în acest an. Rămâne pe primul loc în play-out după egalul cu Chiajna


FC Braşov rămâne neînvinsă în acest an calendaristic şi îşi menţine primul loc din grupa de play-out a Ligii a 2-a. Asta după ce, astăzi, a remizat, pe propriul teren cu principala contracandidată la locul fruntaş, Concordia Chiajna. Meciul s-a terminat 2-2 (2-1), iar pentru stegari a reuşit o dublă din penalty bulgarul Milcho Angelov.

Meciul a început cu FC Braşov în atac, şi o dominare clară a stegarilor. Tudor Oltean a şutat puternic de la aproximativ 20 de metri, balonul a fost deviat de apărarea Concordiei, însă portarul Iustin Popescu a scos de la colţul lung. Pe fondul atacurilor stegare, Adi Chică-Roşă a fost faultat în careu, iar bulgarul Milcho Angelov a marcat din penalty cu un şut la vinclu (min. 8). Bulgarul a reuşit dubla, tot din penalty. Acelaşi Adi Chică-Roşă a fost faultat în careu, iar Milcho Angelov a înscris din nou la vinclu din 11 metri, de această dată mingea a intrat în poartă după ce a lovit bara transversală (min. 25). Câteva minute mai târziu, Mediop Ndyae a făcut 2-1. Senegalezul a înscris pentru Concordia tot din penalty (min. 35). Pe final de repriză s-a evidenţiat şi portarul stegar, Andrei Ureche a scos de sub bară o torpilă a lui Codrea (min. 37).

Repriza a doua a fost ceva mai slabă. Prima ocazie a avut-o Alexandru Tudor Saim, care cu capul, din 8 metri a trimis pe poartă, însă portarul a scos de sub bară (min 58). Ultima ocazie a stegarilor a fost a lui Zoran Mitrov, care a lovit mingea cu capul, a lăsat în urmă un adversar, şi din unghi a şutat pe lângă poartă, la colul lung. 2-2 s-a făcut în minutul 94, la ultima fază a meciului. Gabriel Tamaş a şutat sub bară dintr-o lovitură liberă indirectă din careul mic.

“Le-am făcut cadou ambele goluri. Începutul de joc foarte bun al nostru, am controlat meciul, nimic nu prevestea că vom primi gol. Am făcut gafe în lanţ la acel penalty, care eu cred că a fost, din ce am văzut şi am luat gol. La 2-0 într-un meci în care erai clar echipa mai bună, am avut situaţii, nu ştiu dacă au apucat să dea la poartă până atunci. Apoi au avut ocazia lui Codrea. Pe final le-am făcut cadou un gol egalizator. Una peste alta, un meci bun împotriva principalei noastre contracandidate. Am rămas pe primul loc şi este important asta.

Chiajna o echipă bună astăzi. Mă bucur pentru Gabi că a dat gol, nu mă bucur pentru mine că l-am primit. Tamaş e coordonatorul de joc de la Chiajna. Atinge mingea de 100 de ori pe meci. Are calitate, e un jucător bun, foarte bun.”, a spus Dan Alexa la finalul meciului.

FC Braşov a jucat în formula: Andrei Ureche – Bradley Diallo (Marius Burlacu min. 58), Ivan Fustar (cpt.), Tudor Oltean (Andrei Marc min. 71), Tomislav Sorsa (Andrei Lascu min. 86), Dan Spătaru, Vasile Constantin, Diogo Izata (Alexandru Saim Tudor min. 58), Daniel Dumbravă, Adi Chică-Roșă (Zoran Mitrov min. 71), Milcho Angelov.

IMG_8230.jpeg

Email 

Urmărește-ne:

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
bottom of page