top of page

Dan Alexa, înainte de meciul cu CSC Dumbrăviţa: “Îmi doresc foarte mult să câştigăm”


Dan Alexa vrea victoria în ultimul meci din acest sezon. Pleacă “acasă”, la Dumbrăviţa, doar cu gândul de a aduce la Braşov toate cele trei puncte şi a termina pe primul loc seria de play-out.

Antrenorul stegarilor spune că echipa merită să termine pe primul loc şi datorită faptului că a fost cea mai bună formaţie din play-out, fiind neînvinsă şi având cel mai mare număr de goluri marcate.

“O echipă e care o cunosc bine, o echipă foarte periculoasă acasă. Vom da şanse şi unor jucători care au evoluat mai puţin, chiar vom debuta jucători din academie, pentru că este important pentru punctajul de clasificare să îi promovăm. Este o şansă importantă să vedem dacă ne putem baza pe ei sezonul viitor.

Este un meci în perspectiva sezonului care vine, dar am aşteptări de la jucătorii care vor intra să o facă serios, să joace bine, pentru că pentru ei e important să mă impresioneze, ca ultimă impresie.

Îmi doresc foarte mult să câştigăm, ar fi şi păcat. Cred că am fost echipa cea mai bună din acest play-out ca şi număr de goluri, ca şi evoluţii. În ultimele 12 – 13 meciuri echipa asta a pierdut doar un joc, cred că de asta merităm să câştigăm. E o palidă consolare. Dar trebuie să arătăm celor care au încredere în noi că lucrurile se fac bine şi corect, pentru că este o echipă de tradiţie, o echipă care reprezintă un oraş care trebuie să aibă o echipă la nivelul ligii 1.”, spune Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.

Pentru acest meci nu va fi disponibil Rareş Lazăr, care încă se reface după accidentare, dar care a revenit la antrenamentele echipei.

Meciul cu CSC Dumbrăviţa va avea loc sâmbătă, 6 mai, de la ora 11.00.

În acest moment FC Braşov se află pe primul loc în clasamentul seriei B din play-out-ul ligii a 2-a, cu 41 de puncta şi golaveraj 21-4.


IMG_8230.jpeg

Email 

Urmărește-ne:

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
bottom of page