top of page

Concluziile după meciul cu Poli Timișoara

După fluierul final, meciul contra formației Poli Timișoara s-a încheiat cu o remiză albă.

“Un meci cu două reprize diametral opuse. O primă repriză unde am arătat rău, unde Timișoara a avut 2-3 ocazii de a înscrie. În cea de-a doua repriză am început mult mai bine, am avut situații prin Lambrinoc și Chică-Roșă, apoi a fost acea eliminare, unde din penalty-ul nostru i s-a dat al doilea galben lui Lambrinoc. Am jucat în 10 oameni aproape 35 de minute, dar chiar și așa am ratat, cred eu; ocaziile mari ale reprizei prin Sorsa și Fustar. Sigur, în ultimele minute timișorenii au avut o bară prin Ignea, dar una peste alta un rezultat echitabil. Sunt mulțumim de repriza a doua, unde am avut atitudine și determinare. Una peste alta este un punct împotriva unei echipe care a tratat cu multă seriozitate acest joc. Îmi dă încredere cea de-a doua repriză: faptul că ne-am apărat în multe momente și am reușit să creăm și situații, chiar dacă eram în inferioritate numerică. O problemă cu care mă confrunt este că este al cincilea penalty pe care îl avem în 3 etape. Sigur, greșelile sunt omenești, înțeleg arbitrii, dar dacă din cele 5 ni s-ar fi dat măcar 2, cred că alte puncte am fi avut acum. Ne așteaptă un meci cu Ripensia, un meci important, unde trebuie să luăm cele 3 puncte.” - a declarat Dan Alexa la finalul partidei de pe Știința.

Următorul meci se va disputa acasă, pe Tineretului, împotriva celor de la Ripensia Timișoara.


IMG_8230.jpeg

Email 

Urmărește-ne:

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
bottom of page